La Serva Padrona – comedia în care jucăm toți. Actul de naștere al operei comice în premieră la Sala Dalles

02.09.2022 19:50

Joi, 29 septembrie, la ora 19.30, Sala Dalles din București va găzdui premiera spectacolului La Serva Padrona (Servitoarea Stăpână). Giovanni Battista Pergolesi a compus opera în 1733, la 23 ani, semnând astfel certificatul de naștere a operei comice. Soprana Cleopatra David și baritonul Andrei Marinache sunt cuplul de artiști care întruchipează personajele principale și care vor bucura ochii, urechile și inimile spectatorilor într-o punere în scenă actualizată de Alexandru Pătrașcu.

Biletele sunt disponibile în rețeaua https://www.iabilet.ro/

O operă în care jucăm toți

Oamenii iubesc teatrul, pentru că, așa cum spunea bătrânul Will, întreaga lume este o scenă, iar oamenii sunt toți actori. Oamenii iubesc muzica și mai ales muzica bine făcută. Spectacolul din 29 septembrie aduce pe scenă soliști frumoși și talentați, artiști instrumentiști ai Filarmonicii bucureștene, dar angrenează o serie de forțe și de resurse care nu vor lăsa publicul să rămână pasiv. În Servitoarea Stăpână (ar putea foarte bine fi tradusă „cine-i șeful”), rolurile și ierarhiile umane se schimbă dintr-un moment în altul. Nu este doar o poveste despre un bărbat și o femeie, nici despre virtuțile celor „mici” care reușesc în viață, așa cum s-ar putea crede. Fiecare personaj, fiecare dialog, fiecare situație este decupată dintr-o realitate care trece granițele timpului, iată de ce opera nu îmbătrânește niciodată!

La Serva Padrona (Servitoarea stăpână)  

operă comică într-un act

Muzica – Giovanni Battista Pergolesi                              Libret - Gennaro Antonio Federico

Serpina - Cleopatra David           Uberto - Andrei Marinache

Cvartetul alcătuit din membri ai Filarmonicii "George Enescu"

Natalia Pancec – vioară          Tania Zâmbreanu – vioară

Alexandra Marin – violă         Eugen Bogdan Popa – violoncel

Conducerea muzicală/continuo – Ieronim Buga

Regia: Alexandru Pătrașcu     Scenografia: Gary Deskin

Bilete: https://www.iabilet.ro/

Parteneri: Radio România Muzical, Radio România Cultural

Biografiile artiștilor:

Muzician, eseist, Cleopatra David își dedică activitatea interpretării muzicii de cameră și de operă, dar și cercetării și managementului cultural și a obţinut titlul de Doctor în anul 2010 sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu. Vocea sa lirică și cu o timbralitate unică a fost admirată pe numeroase scene din România, Italia, Finlanda, Armenia, Franța și India, din 2017 fiind solicitată să susțină masterclassuri și workshopuri de tehnică vocală. A organizat proiectele: Turneul Național Comorile Persiei, Stagiunile de concerte Sangit Chamber Ensemble 2013- 2019, Glorie Mamei - 2015, Festivalul Primăvara Spiritului 2016-2019, coorganizator pentru seria de conferințe Cultura Spiritului la Biblioteca Metropolitană București, Junge Talent Masterclass, 2016 împreună cu Los Angeles – Moscow Music School şi Austrian Imperial Arts și pentru programul Respirăm împreună realizat în sprijinul bolnavilor de Covid19.

 

 

Baritonul Andrei Marinache are deja în palmares numeroase premii la concursuri de interpretare, așa cum sunt: Concursul Paul Constantinescu Ploiești, 2019, Stela Maris, Constanța, 2021, Concursul Nicolae Brânzeu, Arad, 2022,  Festivalul Muzicii Maghiare, Institutul Liszt București 2022 și Concursul Internațional de Canto Voci de Primăvară, Timișoara, 2022. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și al cursurilor de master ale Universității Naționale de Muzică din București, în prezent completându-și studiile la clasa profesoarei Claudia Codreanu. S-a perfecționat în cadrul cursurilor de masterclass  susținute de basul Theodor Coressi, mezzosoprana Claudia Codreanu, soprana Mariana Nicolesco (și bas-baritonul Sorin Coliban (Academia de Arte Lugoj Clasic, 2022).

 

Cunoscutul critic de operă Alexandru Pătrașcu debutează ca regizor în acest proiect. Este creatorul blogului Despre Opera, care abordează o tematică diversă legată de viața muzicală din România: cronici de spectacole, articole de muzicologie, recenzii de carte, cronică de disc, traduceri din presa de specialitate internațională, interviuri cu muzicieni și regizori de operă, dar și analize ale actualității muzicale din România. În anul 2014, a publicat o carte, în colaborare cu Ioana Diaconescu, Vasile Moldoveanu - Un tenor pe patru continente, în ediție electronică, cuprinzând versiuni adaptate ale unor articole de pe blog despre cariera artistului. Din 2014, Alexandru Pătrașcu este corespondent pentru România al revistei Opera din Marea Britanie, una dintre cele mai reputate publicații internaționale din domeniu.

 

Ieronim Buga este absolventul Academiei de muzică Bucuresti, secţia Dirijat Cor Academic şi secţia Pian. Din 1994, este angajat ca artist liric şi artist instrumentist în cadrul mai multor instituţii culturale bucureştene, Filarmonica "George Enescu", Orchestra Naţională Radio, Corul Naţional de Cameră "Madrigal". A participat la numeroase turnee în Spania, Germania, Danemarca, Elveţia. Are o bogată activitate de pianist acompaniator şi este membru al mai multor ansambluri camerale.

   Asociația Culturală „Nirmal Art“

  asociatia.nirmal.art@gmail.com

  https://nirmal-art.com/

     +40721433018

 

Contact